o zi fără tine…

 

Ziua se scurge… secundă-n secundă,

Clipă cu clipă m-apasă mai tare.

Parcă sunt tristă și parcă mă doare,

Ziua se scurge și-n gol mă cufundă.

Simt un ecou, o umbră de ieri,

Abia licărește-o visare de mîine.

Gîndul parcă nu-mi aparține

Și des, foarte des revine la tine.

Azi nu mai ești, nu te simt, te-am pierdut,

Clipă cu clipă-n absență vibrează,

O zi fără tine-o vecie durează,

O zi fără tine, atît am putut.

Maya Synkevich

Zhaoming Wu_In the Shadow

(image: Zhaoming Wu, In the Shadow)

momente…

… uneori ne pierdem, ca să ne regăsim.
… uneori suntem curajoși, alteori ne este frică.
… uneori stăm la o răscruce și alegem o cale, alteori ne blocăm.
… uneori alegem drumul cel mai greu, uneori unul mai ușor.
… uneori cedăm, alteori ne încăpăținăm.
De cîte ori facem o alegere, facem o schimbare.

momente de liniște…

Cît mă bucur de liniștea care îmi permite să mă aud…

Maya Synkevich

maia sinkevici

curajoasă pentru că sunt sinceră?))

Sunt o fricoasă, n-am curaj,

mă tem de ceea ce-aș putea eu face.

Mă simt așa de parcă sunt un paj,

iar soarta e trăsura ce-mi dă pace.

Nu pot să-ncerc să fac un pas,

De-aț încerca, îmi pare c-aș cădea

Și tot pe voia soartei las,

să facă ea cu mine ce o vrea.

Înțelegînd că fac greșeală mare,

Sunt încrezută: mîine voi avea curaj!

Avînd curaj nainte de culcare,

Iar dimineața uit și-ncep să fiu iar paj.

maia sinkevici blog

….poezie scrisă de mine pe cînd aveam vre-o 17 ani, nu e perfectă, dar nu vreau s-o modific, prefer s-o las așa imperfectă și neredactată… și totuși uneori mă mir cît de profund gîndeam cînd eram un copil :)))

…azi mi s-a spus că sunt o curajoasă, m-a numit cineva așa, o persoană care puțin mă cunoaște.

…am răspuns: Da, sunt! pentru că întradevăr mă consider, doar că curajul meu e mult prea limitat de mîndrie și orgoliu ( n-am adăugat, nu era cazul )))

Și totuși, de ce am fost considerată curajoasă? Pentru că am fost sinceră :)))

Oare chiar sinceritatea în zilele noastre este o dovadă de mare curaj???

Maya Synkevich

pictura


… pictura nu e o activitate,

                                                … pictura e o stare…

Uneori înec în ea o noapte, uneori o zi, uneori mai mult, uneori mai puțin, uneori mai adînc, uneori – nu.

Uneori înec în ea o tristețe, uneori întind un strigăt, uneori înalț o bucurie, uneori trăiesc un vis, alteori închid o tăcere…

Uneori dispar în ea, alteori mă regăsesc…

Pictura nu e o activitate, pictura e o trăire, întinsă pe pînză,

cu marea speranță de a fi înțeleasă de cineva.

Maya Synkevich

maia sinkevici.