Sunt o fricoasă, n-am curaj,
mă tem de ceea ce-aș putea eu face.
Mă simt așa de parcă sunt un paj,
iar soarta e trăsura ce-mi dă pace.
Nu pot să-ncerc să fac un pas,
De-aț încerca, îmi pare c-aș cădea
Și tot pe voia soartei las,
să facă ea cu mine ce o vrea.
Înțelegînd că fac greșeală mare,
Sunt încrezută: mîine voi avea curaj!
Avînd curaj nainte de culcare,
Iar dimineața uit și-ncep să fiu iar paj.
….poezie scrisă de mine pe cînd aveam vre-o 17 ani, nu e perfectă, dar nu vreau s-o modific, prefer s-o las așa imperfectă și neredactată… și totuși uneori mă mir cît de profund gîndeam cînd eram un copil :)))
…azi mi s-a spus că sunt o curajoasă, m-a numit cineva așa, o persoană care puțin mă cunoaște.
…am răspuns: Da, sunt! pentru că întradevăr mă consider, doar că curajul meu e mult prea limitat de mîndrie și orgoliu ( n-am adăugat, nu era cazul )))
Și totuși, de ce am fost considerată curajoasă? Pentru că am fost sinceră :)))
Oare chiar sinceritatea în zilele noastre este o dovadă de mare curaj???
Maya Synkevich
mvalys 